Hai cu mine la cafea

8WSHroHaAH

O să ies cu tine la o cafea. Nu în centru, ci undeva la marginea capitalei, pe o terasă cu multe flori, unde tot ce-o să aud va fi vocea ta şi foarte probabil bătăile inimii mele.

O să fiu surprinsă de naturaleţea cu care zâmbeşti, de modul în care legi frazele cu atâta uşurinţă, de felul în care îmi atingi subtil braţul drept dându-mi fiori, de momentele de tăcere pe care ştii să le transformi într-un schimb de lumină al privirilor noastre.

O să povestim ore întregi şi o să uite noaptea de noi. Iar eu o să uit de mine. O să mă conduci acasă. O să-ţi simt parfumul invadându-mi fiinţa, dar o să înghit în sec. O să te sărut pe obraz de rămas bun, o să-ţi întorc spatele cu ochii închişi şi o să mă rog în sinea mea să mă suni şi a doua zi.

O să mă suni a doua zi. Şi a treia, şi a patra şi încă nişte ani la rând. O să alergăm ca nişte nebuni îndrăgostiţi pe străzi pustii şi o să ne facem planuri de viitor. O sa ne iubim cu toată puterea oaselor noastre şi o să avem impresia că suntem cei mai fericiţi oameni de pe pământ.

O să-mi dai un inel într-o zi de vară. O să simt broboane de transpiraţie pe şira spinării şi asta nu din cauza căldurii. O să mi se umezească ochii şi o să-ţi spun “da”. O să dăm petrecere mare. O să fie minunat.

O să treacă timpul. Şi noi odată cu el. O sa fim ocupaţi cu joburile şi cu orice altceva în afară de “noi”. O să dormim unul cu spatele la celălalt, iar eu o să dorm uneori în sufragerie. O să intervină rutina, o să ne plictisim, nu o să ne mai pese. O să devin irascibilă şi ciufută. O să devii delăsător şi neatent. O să-ţi ţin discuţii filozofice despre şosetele aruncate pe jos şi despre teancul de vase nespălate din bucătarie. O să oftezi, o să mă ignori şi o să ieşi la baută cu băieţii.

O să uiţi aniversările şi nu o să-mi mai cumperi flori nici măcar în luna lui Mărţişor. O să uiţi să mă mai îmbrăţişezi, să mă săruţi pe frunte sau să-mi spui o vorbă caldă.

O să încetez să mă mai aranjez ca înainte. O să-mi fie lene. O să uit să-ţi mai acord atenţie. O să stau până târziu la locul de muncă, cu ochii pironiţi în tavan, doar ca să nu vin acasă şi să-ţi văd faţa acră.

O să-mi vorbeşti atât de rar încât o să-ţi uit vocea. Şi mirosul, şi privirea, şi atingerea, şi culoarea ochilor, şi textura pielii şi sufletul. O să uit totul.

O să te cicălesc în fiecare zi, dar nu până la sfârşitul zilelelor noastre, căci momentul ăsta nu o să ne mai prindă pe amândoi în acelaşi loc.

O să-mi fac bagajul. Nu o sa fie mare. O să plec şi o să-ţi las tot. O să vreau doar să scap. Să trăiesc. Să simt.”

Eu: – Cam ăsta ar fi motivul pentru care nu vreau să ies cu tine.

Tăcere.

Eu: – Par nebună, nu?

El (râde zgomotos): – Nu, deloc. Doar că asta este o gandire foarte pesimistă. Şi până la urma urmei nu e neapărat nevoie ca ceea ce ai relatat tu să fie întocmai povestea noastră.

Eu: – Dar ar putea fi.

El: – Şi dacă nu o să te mai sun niciodată după prima întâlnire?

Eu (râd zgomotos): – Probabil o voi face eu.