Lasă-mă să intru

ZJIJtZNyqb

Stăteam întinşi pe spate şi ne priveam în întuneric chiar dacă nu vedeam nimic. Luna plină trimitea o lumină difuză care îi contura într-un mod minunat formele pline. Tânjeam după sânii ei fermi pe care tocmai îi gustasem cu atâta lăcomie în urmă cu câteva ore, tânjeam după gustul acru al buzelor ei, dar mai presus decât orice tânjeam după o clipă de sinceritate.

Am întins mâna spre ea şi am aşteptat. Mi-a mângâiat tandru palma în care pulsa atâta dorinţă: întâi linia vieţii, apoi linia norocului şi la sfârşit linia dragostei. Am închis ochii ca să-i simt căldura adânc în mine, apoi ea a urcat mai sus, pe gât, pe tâmplă, pe gene şi s-a oprit obosită pe buza de jos. Am vrut să-i sărut degetele, dar mă temeam că un asemenea gest de afecţiune ar fi speriat-o. Aşa că am stat acolo, nemişcat, respirând greu sub tensiunea degetele ei, sperând că la un moment dat o să-mi vorbească.

I-am simţit deodată răsuflarea pe faţa mea, îmi săruta pleoapele în timp ce-şi cufunda mâinile în părul meu încă ud de atâta dragoste şi simţeam cum momentul ăsta o doare. Am strâns-o tare în braţe pentru prima oară în viaţa mea şi-am stat aşa, lipiţi şi transpiraţi, câteva minute bune. Îi auzeam bătaile inimii cum se liniştesc şi ale mele cum accelerează. S-a desprins uşor de mine, ascunzându-şi faţa tristă la gâtul meu şi chiar în clipa aia cuvintele mi-au ieşit din gură fără niciun fel de avertisment prealabil:

-Nu înţeleg, de ce îţi e atât de teamă? Ţi s-a mai întâmplat şi în trecut să nu meargă cu alţii şi totuşi eşti aici, întreagă, vie şi nevătămată.

A râs:

-Da? Aşa îti par a fi, întreagă? Vie?

-Ştii că nu asta e ceea ce am vrut eu să spun. Hai să dormim…vrei?

-Să dorm şi să uit? Nu, eu vreau să alerg şi să simt.

Am oftat. Îmi era imposibil să mă conectez cu ea şi la nivel mental; era mult prea…înverşunată.

-Bine, nu dormim. Dar măcar îmi răspunzi la întrebare?

-De ce mi-e teamă? Asta vrei să ştii?

-Da, exact asta.

-Nu mi-e teamă că nu o sa meargă, mi-e teamă că o sa meargă!

Mă uitam perplex la ea, confirmându-mi încă o dată mie însumi ideea că femeile sunt cu adevărat sărite de pe fix şi că numai o putere supranaturală ar putea să înţeleagă mecanismul lor de funcţionare:

-Nu înţeleg nimic!

-E ok dacă nu o să meargă chestia asta între noi. Nu a mers de atâtea ori în trecut cu alţii. Dar măcar ştiu ce să fac în cazul ăsta: să-mi văd de treaba mea. Dar…dacă o să meargă, ce-o să fac?

I-am zâmbit în întuneric fără ca ea să vadă, desigur. Mă amuza teribil modul în care vedea lucrurile. Am învelit-o, am luat-o în braţe şi am adormit cu buzele pe creştetul ei.

Oricât aş încerca să mă mint, ştiu că există oameni care pot umple golul din noi.