O cafea si un panou publicitar

cafea

M-a intrebat un tip odata ce replici de agatat am eu. Am ras, habar n-aveam ce sa raspund. Nu am replici cu care agat, am gesturi si sunt pur instinctuale, diferite de la caz la caz, de la barbat la barbat. Cert e ca faza asta cu “ a te holba la cineva”, dar la modul subtil bineinteles, merge.

Seara frumoasa de octombrie, muzica buna, club bun, baieti…eh, asa si asa. Vad unul mai rasarit (in intuneric totul e confuz), zic si eu sa-mi incerc norocul, n-am mai agatat demult, sper ca n-am uitat cum se face.
Ma uit la el, se uita la mine, iar ma uit, iar se uita. Constat ca ne uitam unul la altul de minute bune. Il vad ca se indreapta spre mine si imi sopteste la ureche:
el– imi dai si mie numarul tau de telefon? (hai ma, pe bune? de ce naiba au barbatii obsesia asta cu numarul de telefon?)
eu– Bianca, imi pare bine!?
el– Robert!
Ma razgandesc, nu-mi place mutra lui, ma intorc si plec. Mare greseala, asa imi trebuie daca ma bag in seama cu toti fraierii.
Peste cateva secunde ma trezesc cu el langa mine.
el– nu mi-ai dat ce ti-am cerut!
Ii smulg telefonul din mana si zic sa-i dau pustiului ce vrea, 10 cifre amarate care o sa-l faca sa se simta mai bine.
Ranjesc si ma uit urat la el.
el– poate iesim la cafea intr-o zi. (serios???)
eu– nu vrei mai bine sa omitem partea asta cu cafeaua?
el– de ce?
eu– pentru ca nu beau cafea.
el– de ce?
eu– am probleme cu inima.
el– ce fel de probleme?
eu– degeaba iti spun, n-ai avea cum sa-ntelegi.
el– bine, hai sa plecam!

Mi se lumineaza fata si rasuflu usurata ca intr-un final am reusit sa fac pustiul sa-nteleaga ca n-am nevoie de nicio doza de cafeina, de nicio poveste plictisitoare despre trecutul lui amoros si mai ales nu de cugetarile lui despre viata.
Luam un taxi, nu intreb nimic, pana la urma ce conteaza unde sta? Oprim la Romana, exact in intersectia aia mare de langa ASE.
el– hai, coboram!
Il vad ca scoate doua bancnote de 1 leu si se indrepta catre un automat de cafea.
Vai de capul meu, asta e nebun!
el– hai sa luam un loc!
Ce? Un loc, unde? E 3 dimineata, e frig si copilul asta face glume proaste.
eu– hai mai bine sa ne intoarcem!
el– ce ma fac eu cu tine? Te lasi greu convinsa, vad.
Ma asez pe trotuar doar ca sa-l fac sa taca. Ma enerveaza pana si vocea lui.
Imi intinde paharul cu cafea, se aseaza langa mine si ma astept sa inceapa sa palavrageasca despre tampenii.
Dar nu zice nimic. Sta acolo, sorbind din cafea si uitandu-se in gol. Ii urmez exemplul, ce altceva puteam sa mai fac acum? Atata timp cat nu zicea nimic, pentru mine era perfect. Ah si ce buna e cafeaua asta, pana la urma parca nu a fost o idee atat de rea.
Il vad ca se uita fix la ceva si rade. Ma uit si eu in aceeasi directie si il vad: panoul ala idiot cu reclama aia idioata de la Vodafone in care un el si o ea se saruta pasional, parca se ne arate noua fraierilor de pe trotuar ca mai exista si oameni fericiti in lumea asta.
el– crezi in dragoste, nu?
eu– normal.
el– si ce faci in sensul asta?
Izbucnesc in ras, vars cafeaua pe mine, ma uit la el mirata si imi dau seama ca e cea mai amuzanta intrebare pe care mi-a pus-o cineva. Amuzanta, pentru ca nu aveam un raspuns la ea, cel putin nu un raspuns care sa ma convinga chiar si pe mine.
eu-cred in dragoste, asta am spus. Dar nu cred in oameni.
el-asta e o scuza ieftina. Cred ca de fapt esti o fricoasa.
eu– si ce naiba iti pasa tie cum sunt eu? Nu ma cunosti.
el– nici nu trebuie sa te cunosc. Ti se citeste totul pe fata.
eu– si ce mai exact citesti pe fata mea?
el– agonie.