Suntem oameni

haands

E sfârşit de iunie şi singurul lucru interesant din viaţa mea e că plouă ca naiba…în mine şi afară. Apa asta idioată m-a umplut pe dinăuntru, a început să dea peste şi acum vrea să mă înece. Nu a fost de-ajuns că m-am înecat singură de atâtea ori cu toate cuvintele pe care am vrut să le spun, dar n-am avut tărie? Mi-au stat pe limbă atâta timp, au aşteptat acolo liniştite şi răbdătoare să le scot afară, apoi au început să urle nebunele, să mă usture şi să mă pişte. Pe bună dreptate. Le-am înghţit aşa uscate cum erau numai ca să scap de ele şi-acum cred că au coborât undeva mai jos, căci tot ce simt e un bolovan care-mi atârnă greu de suflet. Dintre toate locurile în care puteaţi să vă ascundeţi tocmai acolo v-aţi găsit? Cu săracul suflet ce aveţi? E vina lui că mintea-mi rumegă ca disperata şi nu vă lasă libere?

Ştii momentele alea când îţi vine să ieşi pe stradă, să te iei de lume fără motiv şi să strigi în gura mare că vrei o minune? Sau bine, hai să lăsam minunile că mai degrabă cred în unicorni decat in ele, dar măcar să se întâmple ceva, orice care să-mi dea un motiv să mă trezesc dimineaţa. Şi să adorm noaptea fără să mă întorc de 7 ori pe partea cealaltă şi fără să mă uit din 10 în 10 minute cât e ceasul.

Cred că aş fi mai fericită dacă aş accepta şi eu odată pentru totdeauna că oamenii au defecte pentru că aşa trebuie, pentru că aşa am fost lăsaţi. Toţi. Fără nicio excepţie. Şi că uneori sunt răi, şi slabi, şi nepăsători, şi proşti, şi nu gândesc, şi se prefac, şi mint, şi fug. Dar nu, eu nu vreau să înteleg asta tocmai pentru că sunt om şi pentru că trăiesc cu falsa impresie că dacă dai ar trebui să primeşti în aceeaşi măsură. Mda, eu şi aştepările mele de tot râsul… Aşa că dau vina pe ceilalţi pentru toate momentele în care mi-am luat tălpăşiţa. Mi-a fost teamă să nu mă şifoneze careva mai rău decât oricum sunt. Poţi să mă condamni pentru asta?

Toţi oamenii au defecte. Mari, grave, urâte. Şi asta e în regulă, întelegi?

Dragostea e despre defecte, e despre aluniţa aia căcănie de pe obrazul lui stâng care ţi-a sărit în ochi chiar din prima clipă în care l-ai văzut. E despre obiceiul lui tâmpit de a-şi lăsa şosetele murdare aruncate prin casă. E despre momentul în care a trebuit să te duci la farmacie să-ţi cumperi dopuri pentru urechi doar ca să poţi adormi în timp ce el sforăie şi visează ursuleţi panda. E despre zilele în care te enervează atât de tare încât vrei să-l plesneşti şi să-l săruţi în acelaşi timp.

Dar tu iubeşti şi aluniţa, şi şosetele, şi dopurile, tot. Pentru că asta înseamnă dragostea, frate! Punct.

 

Anunțuri

Un gând despre „Suntem oameni

  1. „Dragostea e despre defecte, e despre aluniţa aia căcănie de pe obrazul lui stâng care ţi-a sărit în ochi chiar din prima clipă în care l-ai văzut. E despre obiceiul lui tampit de a-şi lăsa şosetele murdare aruncate prin casă. E despre momentul în care a trebuit să te duci la farmacie să-ţi cumperi dopuri pentru urechi doar ca să poţi adormi în timp ce el sforăie şi visează ursuleţi panda. E despre zilele în care te enervează atât de tare încât vrei să-l plesneşti şi să-l săruţi în acelaşi timp.

    Dar tu iubeşti şi aluniţa, şi şosetele, şi dopurile, tot. Pentru că asta înseamnă dragostea, frate. Punct.”: bine spus, mai ales alunita cacanie ❤ :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s