Sevraj

flori in cada

Te-am dat la o parte pentru ca nu mai puteam face fata realitatii ca esti langa mine, dar nu esti al meu.

Ai ales sa-mi dai franturi din tine pe care oricum nu as fi putut niciodata sa le adun si sa le potrivesc asemenea unui puzzle, pentru ca esti mult prea dureros de complicat, iar eu sunt mult prea indragostit de oarba. M-ai lasat sa bajbai in intuneric si in tot timpul asta m-ai tinut strans de mana doar ca sa-mi arati cat de usor iti e sa-mi dai drumul cand rasare soarele. Crezi ca asta te face barbat? Nu, te face un las.

Ai ales sa-ti fie frica de mine cu mult inainte sa apuci sa ma cunosti cu adevarat, inainte sa ma lasi sa-ti arat cate am in mine. Voua, barbatilor, va e frica de dragoste ca de dracu’. Aveti impresia ca daca o sa va indragostiti intr-o zi, respectiva  o sa va fure odata cu inima si capul, banii si anii. Problema e ca si daca nu ti le fura nimeni, tot o sa le pierzi…ti le fura timpul.

Doamne, cat imi lipsesti! Mi-e camera goala, patul gol, sufletul gol, e curent si mi-e frig. Am deschis toate geamurile si usile, aud cum vajaie vantul pe balcon, incep sa am frisoane, dar nu-mi pasa. E atat de bine sa simt orice altceva in afara de potopul amintirii tale care ma inunda pe dinauntru. Te-ai desprins din mine si-ai lasat un crater pe care nu stiu cum sa-l umplu, pe care nu stiu cu ce sa-l astup. Ma mananca de vie un dor nebun si jur ca m-as arunca in fata fiecarui barbat de pe strada si l-as implora sa ma scape de imaginea ta care mi s-a imprimat in minte pentru totdeauna.

N-am avut curaj sa scriu despre tine pana acum. Cred ca mi-a fost groaza sa te rememorez, sa te aduc din nou in gandurile mele, sa te las sa-mi penetrezi memoria iar si iar. Si-apoi sa raman sangeranda, undeva intr-un colt, cu speranta ca intr-o buna zi o sa iesi de bunavoie din capul meu si o sa-mi dai in sfarsit pace.

Dar astazi am inteles ceva. Am inteles ca in momentul in care faci pace cu fricile tale, in momentul in care le accepti si realizezi ca trebuie sa traiesti in liniste alaturi de ele, in momentul in care o sa incetezi sa mai fugi ca un nebun de ele, abia atunci incepi sa traiesti. Abia atunci vezi cate ai pierdut, cate ai fi putut sa ai, cate au trecut pe langa tine…doar pentru ca tu ai permis asta. Si stii de ce? Pentru ca ti-a fost frica sa n-o dai in bara daca ai fi stat si ai fi incercat, pentru ca te-a inspaimantat gandul ca vei fi nevoit sa dai din tine atat de mult incat nu o sa te mai recunosti, pentru ca te-a ingrozit ideea ca o sa esuezi si nu o sa mai poti sa te ridici de atata durere cu care te-ai imbatat. A meritat?

Nu vreau decat sa-ti spun ca esti primul lucru care mi se proiecteaza sub pleoape de fiecare data cand inchid ochii. Si doare.

Anunțuri

4 gânduri despre „Sevraj

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s