iubito!

iubito 2

A trecut aproape un an. Un an de cand o urasc mai mult decat orice pe lumea asta. Un an de cand si-a facut bagajele si a plecat fara sa-i pese ca in mintea mea ea era deja sotia mea, mama copiilor mei, femeia cu care voiam sa-mi petrec restul zilelor, fiinta pentru care mi-as fi dat viata si orice altceva mi-ar fi cerut.

Ai crede ca dragostea si ura sunt doua sentimente total opuse, una la un capat, alta la celalalt capat. Dar nu, va spun eu…sunt unul si acelasi lucru. Prind radacini in tine atat de adanc incat ajung sa faca parte din tine, sa te defineasca, sa-ti ia mintile, sa-ti dizolve firea din interior spre exterior, pana cand, la un moment dat ti se citesc pe fata, in ochi, in cearcane, in voce. Te seaca, te consuma, te schimba…iar in final, dupa atat risipa de energie, se transforma intr-un nimic care te lasa rece.

Cateodata ma trezesc in toiul noptii, transpirat ca naiba, o strig si o caut in toata casa. Apoi mi-aduc aminte ca ea nu mai e aici. Dar e in mine, in tot trupul, simt cum ma strabate din cap pana-n talpi, cum arde totul in calea ei, cum ma nimiceste, cum ma intuneca! Nenorocita asta se hraneste cu sufletul meu, cu fiinta mea, iar eu nu pot face nimic sa o opresc. Ce-mi faci, iubito?

Nu mi-a lasat nimic cand a plecat, decat mirosul ei imbibat in patul nostru si o gramada de fire de par pe perna. Le-am adunat pe toate, fir cu fir, le-am strans tare in pumnul meu, am inchis ochii si pentru cateva secunde am sperat ca o sa apara, ca o sa se materializeze aici, in coltul nostru. Ca o s-o vad cum vine nerabdatoare spre mine, duhnind a dor si nefericire, cu ochii ei negri si nebuni, cu parul ei valvoi si des. Ca o sa mi se arunce in brate disperata si coplesita de dragoste. Ca o sa se incolaceasca la gatul meu si o sa ma puna sa jur ca am sa o imbratisez pentru totdeauna.

Dar nu, sunt singur.

A fugit ca o lasa, ca o disperata dupa viata, ca un leu infometat care n-a mai vazut hrana de zile intregi, ca o bolnava dupa fericire si libertate. M-a pupat plangand pe frunte si mi-a spus ca o sa fie greu la inceput, dar ca o sa-mi revin, o sa-mi gasesc pe cineva, o sa ma indragostesc, o sa ma insor si o sa am o familie. Esti nebuna? Tu erai familia mea, mana mea, piciorul meu, casa mea.

Cam cum ii spui propriei inimi ca trebuie sa uite tot ce a adunat pana acum si sa o ia de la capat?

30 de gânduri despre „iubito!

  1. cu totii trecem printr`o iubire asa….tot timpul e cineva care „pleaca” … noroc ca timpul le „rezolva” pe toate ……………. iti doresc sa-ti gasesti fericirea si sa simti la fel pentru acea viitoare „EA” … lumea nu sta`n loc 😉 nici pentru tine….nici pentru ceilalti … succes! si nu uita : lasa`ti inima sa`ti fie cucerita! e minunat sa iubesti!

  2. Ai scris asa sentimental sa agati fete, dracule :))…oricum e intens ce simti acolo, dar pana la urma te-ai facut bine, ce s-a intamplat atunci e o experienta unica in viata destul de dureroasa, dar dupa ce treci peste si vezi omul care ai devenit, o sa te auzi spunand ca a fost una dintre cele mai bune lucruri care ti s-au intamplat.

      • Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
        nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
        acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
        Dragostea nu va pieri niciodată.
        Iti doresc fatacufloriinpar, sa experimentezi si sa simti tot ce este mai sus 🙂 la timpul potrivit si eu o sa-mi dau seama de frumusetea fiecarei insusiri de mai sus, chiar daca mai intai a fost nevoie sa dau cu capul de perete mai intai 😀

  3. Ce pot sa zic? m-a lasat fara cuvinte! E o poveste trista. Stiu prin ce treci, crede-ma am trecut si prin mai rau. Mie „Familia, casa, mana” m-a parasit, dar fara voia ei. Dumnezeu a vrut. sper ca ai inteles la ce m-am referit! sper ca ti-ai revenit. Si crede-ma o sa iti gasesti alta fata care o sa aprecieze cine esti si nu o sa fuga. Iti doresc tot binele si multa sanatate!

  4. Fara cuvinte.. nu am citit de mult timp ceva atat de profund.. ma regasesc si mai trist e ca sunt anumite rani care nu se inchid niciodata, raman acolo chiar daca timpul trece. Felicitari pentru sensibilitate si profunzime.

  5. In 3 luni de la plecarea ei , nimeni , niciodata nu a putut sa descrie ceea ce simt , mai bine ca aici , mai bine decat ai scris-o tu , cuvant cu cuvant , fapta cu fapta , fir de par cu fir de par . Mai erau multe nopti in care muscam de perna , dar cu siguranta nu mai contau si astazi , ba nu , defapt ieri , am primit adevarata dovada , ca ea e fericita , iar eu , inca stacnez in pustiul sufletului meu . Timpul e trecator , eu trec cu el , iar restul-.. nu mai conteaza . Multumesc pentru ca ai scris asta , am realizat multe dupa urma ei , m-am vazut in oglinda si mi-am spus ca-.. a venit si timpul meu .

  6. Exact asa am patit si eu in urma cu 4 luni. A plecat fara sa zica nimic ,fara sa ma anunte..totul era bine si frumos…ma simteam iubit si aveam incredere 100 % in ea. E usor sa spui „lasa ca o sa gasesti alta” si foarte greu sa lasi in urma toate amintirile….E usor sa gasesti pe cineva pentru o noapte si foarte greu sa gasesti pe cineva care sa te iubeasca cu adevarat…Probabil iubirea ne diferentiaza de celelalte vietuitoare….
    „All good things come to an end”…era vorba unui cantec…probabil are departe….nu poti fi fericit la nesfarsit….Tot ce are un inceput are si un sfarsit…
    „If you happen to find true love, remember it is rare and don’t throw it away” spunea Stephen Hawking…..sa nu uitati niciodata vorbele astea…

  7. (Am sa raman aici..intre 4 pereti.. o cafea si o tigare , la fel cum ma stii. Raman aici sa te astept pana bataile inimii vor ceda. Stiu ca sentimentul asta suprem nu imi va da pace toata viata mea. A mai ramas un gram de speranta , ca poate peste mult timp voi mai avea onoarea sa te mai simt in fata ochilor mei macar pentru o secunda ). Foarte frumos ce ai scris mai sus, ai toate aprecierile din partea mea. Ai starnit emotiile si ai ajuns exact unde trebuie. Multumesc si ai grija de tine !

  8. Frumos spus, aceeasi poveste am trait si eu anul trecut prin august incepuse sa cada bucati din cer peste mine, lumea mea se destrama complet si continuu… pana intr-o zi cand a aparut cineva, cineva care m-a scos din starea asta si m-a facut sa vad ca viata poate fi si altfel, daca vrei sa o vezi altfel… se pare ca nu am vrut cu adevarat sa o vad altfel si astfel ca intr-o zi de 31 decembrie roata s-a intors in rotatie completa. Spre norocul meu e ca ceea ce mi-am dorit mai tare, s-a intamplat, a fost o experienta traita de amandoi, acum stim cum e unul fara celalalt si asta a confirmat si el atunci cand s-a intors din „minivacanta lui de 4 luni”… se spune ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul este de partea ta, chiar daca aparent nu vezi lucrurile asa, dupa ceva timp, viziunea ti se limpezeste. O sa treaca si o sa fie si mai bine, poate nu a fost pentru tine, daca este asa, o sa vina ceva si mai bun, daca este pentru tine, se va intoarce dupa ce isi va invata lectia 🙂

  9. Toate acele cuvinte 😐 .. fiecare cuvant din ceea ce ai scris, este adevarat 😦 din pacate .. nu inteleg.. de ce majoritatea fetelor.. la un moment dat aleg sa te paraseasca.. si de ce sub pretextu’ „o sa fi mai fericit fara mine, te va durea la inceput” .. nu este ca sex-ul sa te doara doar la inceput 😐 cu timpu’ aceasta durere poate devenii o rana.. o rana adanca si imensa 😐 de curand a trebuit sa ma despart de iubita mea din cauza parintilor ei .. iar ea mi’a spus : „poate asa e mai bine, poate iti vei gasi pe cineva mai buna decat mine” .. eu o doream doar pe ea.. nu imi doream pe nimeni altcineva 😦 nu’mi pasa de nimeni altcineva inafara de ea… dar se pare ca noi in viata jucam doar niste roluri, niste roluri foarte aiurea.. si foarte dureroase, oricum te respect pentru ce ai scris !! Bafta in continuare :* !!

Lasă un răspuns către Caldararu Alberto Anulează răspunsul