Inca o data si atat, promit!

again and again

Stiam ca era ultima data cand ne mai intalneam. Stabilisem de comun acord asta, in urma unor lupte si dispute aprige ce au reusit sa ma convinga sa-i mai calc o data pragul. Ce ar fi trebuit sa-i spun acestui om, stiind ca e ultima data cand il mai vad? Cu ce ar fi trebuit sa incep? Daca omit ceva, daca spun o prostie? Daca ma balbai, daca incep sa plang? M-am lasat coplesita de neputinta si teama in minutele alea care pareau interminabile si am decis sa nu spun nimic.

El este genul ala de barbat pe fata caruia nu poti citi nimic, genul ala de barbat pe care nu-l tradeaza niciun gest. E ca o carte deschisa, numai ca toate paginile sunt rupte. Te primeste in viata lui, iti da mai mult decat poti cere si apoi pleaca zambind fara sa priveasca inapoi.

Si in seara aia l-am privit mai mult ca niciodata. Imi spunea bancuri si radea cu pofta. Stiam deja bancurile, dar radeam si eu mai tare ca de obicei. Voiam sa ma tina minte, atat. Pare banal, dar cum stateam noi acolo lipiti unul de celalalt, mi se parea minunat sa radem impreuna.

Ma intrebam atunci daca asa a fost dintotdeauna sau daca a trecut prin ceva de a ajuns atat de singur, transparent, inuman. De fapt, ce mai conta? Erau ultimele clipe in care il mai puteam strange tare la piept si aveam de gand sa renunt la orice urma de orgoliu ca sa ma pot bucura din plin de el.

Era atat de calm ca uneori ma speria. Cred ca asta imi placea cel mai mult la el, lejeritatea si faptul ca nu-i pasa de nimeni pe lumea asta decat de el, de propria lui bunastare si…cam atat. Era cel mai mare egoist pe care l-am cunoscut vreodata si asta ma facea sa-l invidiez. Voiam sa fiu ca el, dar stiam ca nu pot oricat de tare as fi incercat; ar fi trebuit sa ma dezbrac de prea multe sentimente, emotii, chiar si haine ca sa ajung asa: complet goala si lipsita de scrupule.

Nu ne-am luat ramas bun, nu ne-am spus cuvinte de adio. L-am pupat prieteneste pe obraz cu cea mai mare ipocrizie de care puteam sa dau dovada. Voiam sa-i arat ca pot si fara el. Nu l-am lasat sa ma duca acasa, iar el nu a obiectat. Doar a zambit cu subinteles. Era incredibil cum isi dadea seama ce am in cap, ce gandesc, fara ca macar sa puna o intrebare.

E ciudat cum, in viata, fix persoanele alea la care nu te astepti…te schimba.

Anunțuri

Un gând despre „Inca o data si atat, promit!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s