Greseli

prison

Sunt momente in viata cand ceva iti spune ca trebuie sa te opresti si sa renunti. Nu pentru ca nu mai poti, nu pentru ca nu mai vrei, nu pentru ca ai un orgoliu si o demnitate de aparat, ci pentru ca asa trebuie sa fie. Pentru ca te uiti la tine si stii ca esti mult prea bun pentru o asemenea lupta inutila. O lupta pe care o duci singur e pierduta din start, indiferent de rezultat.

Nu cred in a doua sansa. Si tocmai de aia nu am oferit-o niciodata, nimanui. Nu cred ca oamenii se schimba, cred doar ca isi reprima anumite sentimente doar ca sa-ti faca tie pe plac. E posibil sa gresesc, stiu. Dar de ce sa risc?

De ce i-ai oferi unui om ocazia sa arate ca a doua oara merita, daca prima data nu a reusit sa-ti demonstreze nimic? Cred ca atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, o singura ocazie e suficienta. Singurul lucru care conteaza e puterea aia interioara care te motiveaza. Daca nu te-a motivat la inceput, de ce te-ar motiva la sfarsit?

Toata lumea greseste. E normal, asta ne face oameni. Iar pe unii asta ii face oameni de rahat. Adevarul e ca unele greseli sunt atat de frumoase incat merita sa le repeti la infinit. Dar cine o sa le ierte daca nici macar tu nu esti capabil sa te opresti?

Am crezut ca daca torn in mine cu nepasare, daca imi impun sa nu mai simt, sa nu mai dau doi bani pe nimic, o sa fie bine. Insa tocmai gandul ca “nu trebuie sa-mi pese!” ma face sa-mi pese si mai mult.

Cum stii ca e timpul sa pleci, desi iti doresti cu toata puterea fiintei tale sa ramai? Inima spune DA, mintea spune NU. Pe care o asculti si de ce? Care are dreptate? De unde stii?

Am mintit. Am spun ca nu am oferit nimanui a doua sansa. Dar mi-am oferit mie insami “n” sanse. Si am gresit de “n” ori, nu din nestiinta, nu din comoditate, ci pentru ca asta m-a facut fericita la momentul respectiv. De regretat nu regret nimic, doar daca nu mi   s-ar fi dat inca o sansa sa gresesc din nou.

Am nevoie de o lumina. Si nu aia de la capatul tunelului, ci lumina din mine care nu vrea sa mai iasa de teama sa nu se trezeasca vreun dobitoc s-o stinga.

Cred ca am obosit. Ma duc sa dorm.

Si tine minte: lucrurile pentru care nu te zbati inca de cand ti-au iesit in cale prima data, o sa te urmareasca chiar si in cele mai frumoase vise ale tale. O sa vrei sa le aduci inapoi si nu o sa poti. Si stii de ce? Pentru ca viata e de multe ori ca si mine: nu-ti ofera o a doua sansa.

Anunțuri

Frica

give me your hand

N-ai crezut in niciun moment din viata ta ca poti avea atat de multe lucruri in comun cu el. Nu e genul tau: e neserios, mistocar, pe la facultate nu prea da, are prea mult fixativ in par si mai face si glume proaste.

Si apoi, nu stii cum, intr-o zi se intampla: se aseaza langa tine la examen si observi cum se uita pe pereti de-o juma’ de ora. Iar cand se plictiseste de pereti, se uita in foile tale. Insistent. Tu, te simti ca na, esti fata de treaba. Ii intinzi lucrarea nefericitului si il lasi si pe el sa scrie cate ceva. Macar sa treaca. Nu-ti zice nimic, nici macar un “multumesc”, dar asta nu te mira ca doar nu te asteptai la vreun fel de educatie din partea lui.

A doua zi va intalniti intamplator pe holul facultatii. Te saluta. Pentru prima data. Ii raspunzi, zambesti ca de obicei si iti vezi de drum. Te striga. Te intreaba daca vrei sa iesiti la o cafea intr-o zi, ca o multumire pentru micul ajutor acordat. Nu prea iti surade ideea, faci pe aroganta si ii spui sa-ti ia un 3 in 1 la plic ca si-asa in noaptea asta trebuie sa stai treaza sa inveti. Si pleci.

Incepi sa regreti. Poate nu trebuia sa-i vorbesti asa. Poate ar fi trebuit sa-i accepti invitatia. Macar din curiozitate. Dar nu! Ce sa vorbesti tu cu ala? Mai bine te duci si bagi un serial decat sa-ti pierzi timpul prin cafenele cu fraieri. Tu vrei un barbat serios. Dar ti-ai pierdut speranta demult.

Acum nu te mai saluta. Nici nu se mai uita inspre tine. Totul a revenit la normal.

Intr-o zi n-ai ce face si te uiti la pozele lui. Mda, parca e dragut la fata. Mda, se imbraca si misto, n-ai ce sa zici. Dar e prost! Daca e prost tu ce sa-i faci? Poate ar fi trebuit sa iesi cu el. Macar asa, sa vezi ce-i poate pielea.

Vrei sa te iei de el. Sa-i ceri socoteala ca nu te saluta, ca nu se mai uita deloc la tine. Dar cine esti tu? Si ce drept ai? Te hotarasti sa-i scrii un mesaj. Altfel n-ai curaj. Ii spui sa vina la tine la cafea mai bine. Iti raspunde, iti zice ca vine intr-o ora. Cum intr-o ora? Arati ca naiba. Te-a mancat in fund. Te machiezi repede, iti iei tricoul ala fain inflorat si astepti. Constati ca n-ai cafea.

Ajunge la tine. Stati de vorba toata noaptea si adormiti unul in bratele celuilalt. Dimineata cedezi si te culci cu el. Esti fericita. Inca te mai surprinde si pe tine ceva in lumea asta. Sau cineva.

In seara aia aflii ca de fapt la examen nu se uita in lucrarea ta, ci la tine. Te placea, dar erai prea tocilara pentru gustul lui. Acum te place si mai mult, chiar daca ramai o tocilara.

Sunteti de doi ani impreuna. Vreti sa va mutati amandoi. Esti implinita. Cum naiba nu-l observasei pana atunci? Era asa evident ca e pentru tine. Ce ne opreste sa vedem? Frica.

De ce pleaca femeile?

perete6

Nu ai putut sa ma vezi cat timp am stat langa tine, cu tine, aproape de tine, iar acum ca am plecat te plangi ca ma vezi peste tot.

Voi, barbatii, va plangeti intr-una ca va parasim, ca de ce va parasim, ca de ce va spunem ca va iubim si apoi plecam? E totul logic si atat de simplu: pentru ca la un moment dat prezenta voastra in viata noastra inceteaza sa ne mai faca bine, sa ne multumeasca sau sa ne dea pacea aia sufleteasca. Pentru ca actiunile voastre nu ne mai fac demult sa ne simtim implinite. Si cand te gandesti ca oricum plecam de fiecare data prea tarziu… Asteptam ca nefericitele pana in ultima clipa, aia jalnica, cu speranta ca o sa mai reusim sa scoatem ceva de la voi. Dar de unde, ceata s-a lasat demult si numai dupa ce ne-a patruns frigul prin vene avem curaj sa ne luam traista in spate si sa-nchidem usa pentru totdeauna.

Dar orice scuza am aduce in discutie, pana la urma tot pe noi ne socotiti drept oile negre in toata povestea asta, cea mai uzata replica pentru prietenii curiosi fiind urmatoarea: “M-a lasat pentru ala, avea nu stiu ce masina si ii dadea si bani de toale.” Ceea ce nu puteti voi sa acceptati dragii mei este ca, desi noi suntem oile negre in viziunea voastra, niste curve care v-au distrus ani din viata, voi nu sunteti decat niste ciobani care nu au fost capabili sa ne pastreze in turma.

E atat de ciudat sentimentul acela cauzat de pierderea unei persoane dragi. Si totul din vina ta. Si te gandesti ca poate daca nu i-ai fi spus tampenia aia, poate daca i-ai fi luat si tu niste flori din cand in cand sa vada ca te gandesti la ea inca de la prima ora a diminetii, poate daca ti-ai fi cerut scuze in seara aia cand ai facut-o sa astepte atat…poate, poate ai fi facut-o sa-si uite ceva la tine. Asta ca o scuza, bineinteles, ca sa poata sa se mai intoarca o data. Si inca o data. Si tot asa.

Dar uneori e tarziu. Atat de tarziu ca ni se face somn si singurul lucru pe care il mai vrem e sa dormim si sa speram ca a doua zi golul din suflet s-a umplut. Cu ce? Cu sperante, cu iluzii, cu orice…doar sa nu mai simtim…gaurile.