Ai mei

ai mei

Ai mei au divortat acum opt ani, dar am impresia ca a trecut o viata de atunci. Eram in generala, era iarna, iar eu veneam de la antrenament si stiu ca m-am intalnit cu mama pe strada. Ningea puternic, era un ger cumplit; mi-a spus plangand, cu voce tremuranda ca se muta la bunici si ca in ziua urmatoare trebuia sa fac si eu acelasi lucru. Nu am avut nicio reactie, nu puteam sa simt nimic, era frig si ceata in mine.

Am ajuns acasa si cred ca am stat vreo 30 de minute pe treptele din fata usii. Nu puteam sa intru pentru ca nu stiam cum o sa-l privesc pe el, pe tata, ce o sa-l intreb, ce o sa-i spun, oare aveam sa-l mai vad vreodata?

Cand am intrat in camera el statea pe fotoliu, cu lumina stinsa si avea o sapca pe cap. Nu-i puteam vedea chipul, nici nu voiam, dar stiam ca plange. Nu-l vazusem niciodata plangand.

M-am asezat la birou si am inceput sa-mi fac temele pentru a doua zi. Am stat asa, in tacere ore bune fara sa ne spunem nimic, fara sa ne luam ramas bun, fara sa-i spun cat de mult il iubesc si cat de tare o sa-i simt lipsa.

De cand m-am mutat in Bucuresti, odata cu intrarea la facultate, am schimbat foarte multe locuinte. Am stat la rude, am stat la prieteni, am stat cu chirie, am stat la camin, am stat pe unde am apucat. La un moment dat am ajuns in strada si am fost nevoita sa locuiesc la niste prieteni de familie casatoriti de foarte multi ani. Pareau fericiti cand i-am cunoscut, se plimbau mult, aveau o situatie materiala foarte buna si un copil minunat. In momentul in care am ajuns in casa lor am constatat ca dormeau in camere diferite, aveau vieti total diferite, iar singurele clipe in care isi vorbeau erau acelea in care se certau. Ea nu statea niciodata pe-acasa, iar pe el il vedeam doar seara la masa cu inconfundabila sticla de whiskey in mana.

Cat au fost impreuna, mi-aduc aminte ca parintii mei s-au iubit nebuneste. Nu am auzit niciodata o injuratura sau o vorba urata in casa. Care a fost problema? Va spun eu: doua mentalitati total diferite care in ciuda dragostei ce i-a legat nu si-au putut salva casnicia si astfel s-au transformat in doua suflete nevoite sa urmeze drumuri separate.

Astazi, dupa opt ani, pot spune cu mana pe inima ca nu am simtit in niciun moment din viata mea lipsa alor mei, dragostea lor, sprijinul lor sau atentia lor. Multumesc mama, multumesc tata!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s